Despre Legea talionului. O inițiere
Pentru Clara Volintiru
Legea talionului ne arată, așa cum am fost inițiat, că prin același mijloc, atunci când sunt implicate persoane diferite, dintre care una este cea care a greșit, iar cealaltă, cea căreia i s-a greșit, se pot împlini, nu un scop, ci două, în mod corespunzător, ținându-se cont de fiecare persoană.
1. Există câteva posibilități: fie nu îi răspundem răului cu rău, fie îi răspundem răului cu rău; iar dacă îi răspundem răului cu rău, fie îi răspundem cu unul egal sau nu (de exemplu, îi putem răspunde cu unul mai mare). Toate posibilitățile sunt epuizate de Sfânta Scriptură (prima de Noul Testament, iar cealaltă, care se bifurcă în alte posibilități, de Vechiul Testament).
2. În Vechiul Testament, înainte de Legea talionului, răului i se putea răspunde cu un rău mai mare, așa cum se arată undeva.[1] Domnul Dumnezeu, am fost învățat, a dat legea talionului în scopul de a evita să i se răspundă răului cu un rău mai mare.
3. Ca tot ce vine de la Dumnezeu, îmi place și Legea talionului, care prescrie să i se plătească aceluia care i-a făcut rău aproapelui său cu același rău: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.[2]
4. Legea talionului nu e un prilej de răzbunare, așa cum cred mulți.
5. Legea talionului nu e un prilej de distrugere, ca în Codul lui Hammurabi.
6. Legea talionului prescrie să i se plătească aceluia care i-a făcut rău aproapelui său cu același rău în scopul de a fi iertat.[3] De asemenea, așa cum am fost învățat, „Legea talionului este un fel de lege a dreptății.”[4]
7. Vrei să nu ți se scoată un ochi? Atunci să nu-i scoți ochiul altuia.[5]
8. Cel care se gândește la Legea talionului, poate să descopere că răul pe care nu vrea să-l facă și răul cu care nu vrea să i se plătească sunt unul și același.
9. Aversiunea față de pedeapsă este mai puternică decât preferința pentru comiterea răului, atunci când pedeapsa este aplicată după Legea talionului.
10. Mă gândesc la o problemă pe care o ridică Legea talionului. Și dacă, vrând să i se plătească unui om cu același rău pe care l-a făcut („ochi pentru ochi”), i se plătește cu unul mai mare (suflet pentru ochi)? Când se aplică Legea talionului, am văzut că nu se dorește să i se plătească unui om cu un rău mai mare decât cel pe care l-a comis. Cum poate fi soluționată problema asociată aici aplicării legii talionului? Conform Torei, cred că există două situații. Dacă i se plătește unui om cu un rău mai mare (viață pentru ochi) decât cel pe care l-a făcut fără a se folosi Legea talionului ca mijloc de a face un rău mai mare, atunci nu există niciun vinovat pentru răul care s-a făcut. Dar dacă i se plătește unui om cu un rău mai mare (viață pentru ochi) decât cel pe care l-a făcut și Legea talionului este folosită ca mijloc pentru a face un rău mai mare, atunci există un vinovat pentru răul care s-a făcut.
Post Scriptum. Nu există niciun echivalent al legea talionului aplicat binefacerilor, așa cum am fost învățat: Cu binele pe care îl va face cineva aproapelui său, nu cu acela trebuie să i se răsplătească.
Notă. În februarie 2019, am preschimbat textul într-o conferință, însă fără a-i schimba titlul, pe care am susținut-o în cadrul Cenaclului „Ovidiu Hulea”.
[1] Geneza; The Lex Talionis in the Hebrew Bible and the Jewish Tradition.
[2] Sfânta Scriptură.
[3] „Dacă tu îmi scoți ochiul, eu trebuie să-l scot pe al tău — ca să fii iertat.” Așa am fost învățat. „Iar dacă nu aplic Legea talionului, eu voi fi pedepsit.”
[4] În Exod, ierarhia este deasupra Legii talionului: sclavul nu i-o plăteşte stăpânului său cu aceeaşi monedă…
[5] Legea talionului nu prescrie nici viață pentru ochi, nici dinte pentru ochi, nici mână pentru ochi și nici picior pentru ochi, ci ochi pentru ochi.
