Trei texte

Tudor Călin Rațiu
8 min readNov 9, 2022

--

Toamna — un prilej de a filosofa

TOAMNA

Trăiesc toamna din nou;

o trăiesc plimbându-mă

și umblând după înțelepciune –

ceea ce mă face fericit.

Cheile Râmețului

Nu te mai saturi să privești frumusețea lumii toamna. (Solomon: ochiul nu se satură…)

Precum o frunză cade și alta crește, un om moare și altul se naște.

Când te plimbi în natură, poate fi mai periculos să confunzi un șarpe cu un lemn (nu te sperii și nici nu o iei la fugă) decât un lemn cu un șarpe (te sperii și o iei la fugă).

Prin ceea ce faci ca să-ți pierzi frica de întuneric îți câștigi curajul opus deopotrivă: stai în întuneric până când îți dai seama că întunericul nu-ți face niciun rău; iar semnul că ai reușit este că de la un moment încolo, în timp ce stai în întuneric, te gândești la altceva decât la întuneric.

Ateismul, dacă are unele excepții, se chemă politeism, iar dacă are una singură, monoteism; așa cum m-a inspirat Michel Onfray. (Pentru Michel Onfray, nu doar cel care nu crede în niciun Dumnezeu se numește ateu, ci și cel care nu crede doar în unele divinități.) (Dar la fel ar fi putut să mă inspire și Richard Dawkins.)

Începutul nebuniei este credința în bazaconii.

„Dacă treci pe sub scară, vei avea ghinion”, spune o superstiție. Ca să ai sau nu încredere în această superstiție, începe prin a considera de câte ori ai trecut pe sub scară și ai avut ghinion, de câte ori ai trecut pe sub scară și nu ai avut ghinion și de câte ori nu ai trecut pe sub scară și nici nu ai avut ghinion și apoi compară situațiile. (Statistica.)

Ca oamenii care aparțin unor religii diferite să trăiască în pace în același loc, separă-i. Iată o soluție europeană la conflictul religios. (Am observat, când eram student Erasmus, că musulmanii trăiau în același loc în Orléans (Franța), care nu era un oraș islamic. Și, de obicei, era liniște în Orléans.)

Prima mea senzație, când am ajuns în Franța, a fost că sunt străin printre străini; ceea ce mi-l face pe Moise predecesor.

Ideea de-a corupe justiția pentru a-i schimba cursul este veche de mii de ani (Solomon o aduce în discuție la un moment dat.) și va îmbătrâni și cu noi.

Când corectezi un mincinos, îl pui să-și aliniezi vorbele și faptele.

Războiul din Ucraina, pe care Rusia la început la începutul acestui an (2022.), ne amintește de înțelepciunea lui Solomon — ceea ce există a mai fost.

Ceea ce știm despre munca fizică și cea intelectuală știau și anticii: și anume, că ambele te obosesc.

Mă gândesc la Solomon. Pe cel care se întreabă „La ce bun toată munca mea, oricât de mulțumit aș fi atunci când o fac, dacă mă întorc în locul din care am fost luat?” anticii îl numesc înțelept, iar modernii lucid.

Aceea că totul este deșertăciune, este o povară pe care Dumnezeu ne-a dat-o, spune Solomon.

Scriitorul care te invidiază va încerca să scrie mai bine decât tine. (Solomon vorbește despre acest efect al invidiei.)

Nu există doar bucuria de-a scrie adevărul, ci și aceea de a-l citi (scris de altul).

Apetitul de-a citi nu are capăt, pentru un erudit.

Ce am mai scris tot în această toamnă

Valea Mănăstirii

Plagiatorul nu e doar hoț, ci și mincinos. (Când îi descoperi plagiatorului minciuna, îl descoperi și pe el.)

Plagiatorul știe mai puține despre cărțile pe care își pune numele decât autorul lor, dar și decât cei care le citesc uneori.

Într-un interviu, Umberto Eco știa mai puține despre Numele trandafirului, primul roman pe care și-a trecut numele, decât cei prezenți și care l-au citit. (La fel s-a întâmplat și cu Margaret Atwood.)

Munca, dacă nu te satisface, nici nu te face fericit. (Altă contribuție la Ecleziastul.)

Din sfaturile lui Solomon: Să nu fii nici prost, nici nebun și nici extrem de înțelept.

Solomon spune despre cel înțelept că se ferește de rău, deoarece știe cât îl costă să-l facă: uneori chiar viața.

În filmul realizat de Kathryn Bigelow Misiunea: 00.30 A.M., costul terorismului este, în cazul lui Osama bin Laden, moartea.

În Misiune: Imposibilă. Declinul, filmul lui Christopher McQuarrie, costul terorismului nuclear este moartea.

În Nu e vreme de murit, filmul lui Cary Joji Fukunaga, costul bioterismului este moartea.

Și drepții și cei răi cresc, însă numai ultimii cresc împotriva lui Dumnezeu și vor fi distruși, spune David într-un psalm.

Potrivit lui Solomon, testul unei iubiri stabile este fidelitatea.

Nu-l poți împiedica pe cel gelos să se răzbune, iar gelozia sa este tot atât de puternică pe cât este dragostea lui, spune Solomon.

28.10.2022. Astăzi am început să-l citesc pe Richard Dawkins — o carte despre ateism. Pentru Dawkins, întrucât poți dovedi că Dumnezeu există, niciodată că El nu există, ateii nu au de ce să aducă dovezi pentru a-și susține poziția în chestiunea existenței lui Dumnezeu, însă persoanele religioase — și numai ele — au de ce.

Miracolele unice sunt, în iudaism, dovezi ale existenței lui Dumnezeu. (Și creștinii gândesc la fel. (Pentru creștini, Dumnezeul lor este și al evreilor; evreii nu susțin însă același lucru despre Dumnezeul lor.))

Ca să ai încredere că o religie este adevărată sau falsă, testează-i divinitatea.

Dacă ateii i-ar invidia pe cei credincioși, ar crea zei mai buni. (Am ajuns la umor, considerând, între altele, efectul invidiei despre care a vorbit Solomon.)

Astăzi, pentru tot mai mulți francezi, dacă le spui că există Dumnezeu, mănânci boc turcesc.

Întrucât, în islam, îi poți răspunde răului cu un rău mai mare, nu am încredere că Allah este Dumnezeu. (În Tora, Iahve ne-a poruncit să-i răspundem celui care ne face rău cu aceeași monedă.)

Potrivit lui Nassim Taleb, asasinii și templierii au luptat, uneori, împreună și acest lucru i-a făcut pe templieri să fie uneori ca asasinii — cel puternic are datoria să-l ajute pe cel slab.

Cine crede că divinitatea căreia i se închină musulmanii nu există, chiar dacă găsește la cei care practică islamul lucruri care îi plac, nu va deveni musulman.

Pentru un statistician, dacă ține cont Efectul Lindy, Ordinul de Malta va supraviețui atâtea secole câte a supraviețuit până acum, presupunând că el este în mijlocul vieții în prezent.

Tot toamna

Toamna, noaptea

În filmul Începutul de Christopher Nolan, tot ce vedem este un mare vis format uneori din vise, iar alteori din vise alcătuite din noi vise.

Pentru a nu-ți implanta ideile islamului în minte, nu trebuie să le asociezi cu nimic.

Așa cum titirezul care continuă să se învârtească la sfârșitul filmului lui Christopher Nolan Începutul este semnul că te găsești într-un vis, la fel, în islam, Mohamed care călărește un cal înaripat este semnul că te afli într-un mit. (În ceea ce privește islamul, ceea ce numim religie nu e, uneori, decât mitologie deghizată, așa cum arată Richard Dawkins.)

Ceea ce unii numesc blasfemie, alții numesc fals păcat.

Pentru a pune capăt crimelor și terorismului islamice, care sunt globale, ne găsim inspirația la traficații de arme pe care Papa Francisc i-a pomenit la un moment dat: aceeași oameni se pot lupta în diferite părți ale lumii cu răufăcătorii musulmani — tot un război mondial fragmentat.

Richard Dawkins: Așa cum nu cred în Scufița Roșie, nu cred nici în Avraam și Isaac — ei nu au existat. (Pentru Richard Dawkins, criteriul adevărului pentru istoria consemnată este istoria, iar istoria, nu o dată, a contrazis Biblia ebraică, ceea ce înseamnă că Biblia ebraică nu e în întregime adevărată — și atunci iudaismul nu este adevărata religie și, implicit, nici creștinismul, care se sprijină pe aceeași istorie consemnată… (Ca să cunoaștem dacă este adevărat sau fals ceea ce spune Dawkins, trebuie să testăm ceea ce spune el.))

Tot Richard Dawkins: „Tot ce nu există nu lasă urme…” (Însă dacă nu i-am găsit urmele, nu rezultă că nu există. (Am întâlnit raționamentul prima dată la Nassim Taleb și apoi la Martin Rees.))

Potrivit lui Richard Dawknis, opusul creației omului nu e pura întâmplare, ci evoluția — ceea ce este un prilej de ateism: nu există niciun Dumnezeu creator. Însă cred că deopotrivă la evrei și la creștini, divinitatea i-a creat pe primii oameni și de la ei până astăzi evoluăm — cred că aceștia din urmă acceptă atât creația, cât și evoluția. (La creștini, Dumnezeu e Sfânta Treime; la evrei, niciodată.)

Soluționând un paradox: Dumnezeu nu poate să facă un bolovan pe care să nu-l poată ridica, pentru că este atotputernic; orice bolovan ar crea, îl poate ridica.

Dintr-un manuscris pierdut al Ordinului Filosofilor:

Când Maestrul spune „Totul este în van”, discipolul răspunde „Tot ce fac e în zadar”.

Când maestrul spune „Nu există nimic nou sub soare”, dispolul răspunde „Tot ce fac a mai fost făcut, iar tot ce a fost făcut va fi făcut din nou de mine, dar și de alții”.

Iar când maestrul spune „Destinul omului este moartea”, discipolul răspunde „Ca toți cei dinainte mea și ca toți cei care vor veni după mine, și eu voi muri, însă nu știu când”.

Și, la urmă, toți spun în cor: „Iubim înțelepciunea și o vedem oriunde ni se arată.”

Vedem că Ordinul Filosofilor nu se sprijină doar pe înțelepciunea lui Solomon, ci și pe cea a lui Isus, fiul lui Sirah. (Justin Kuzel mi-a inspirat această ficțiune. (În filmul lui Justin Kurzel Assassin’s Creed: Codul Asasinului, același artefact — mărul din Eden — poate adăuga lumii atât un rău, cât și un bine, în funcție de cine îl folosește: templierii sau asasinii.))

„Dacă spargi o oglindă, te pasc șapte ani de ghinion”, spune o superstiție. Să batem în lemn ca să avem noroc și să nu spargem nicio oglindă. (Cum am ajuns la umor? Adăugând una la alta.)

Pentru a înțelege legea lui Tobit, gândește-te că, dacă nu-ți place să fii jignit, nu jignești. (La fel, pentru a înțelege, în alt context, legea lui Confucius.)

Rezumat al Legii: Ceea ce nu-ți place, altuia nu-i face; iar ceea ce îți place, dar altuia nu-i place, din nou: nu-i face. (Pentru un rabin, numai prima parte este un rezumat al Legii.)

Învață de la nebun să nu le faci altora ceea ce nu-ți place, ca să nu pățești la fel.

Pentru Richard Dawkins (un ateu), ca și pentru Amos Oz (un evreu secularizat), a face binele înseamnă a nu-i provoca suferință celuilalt.

Poți să-i faci altuia ceea ce îți place și îi place și lui.

Așa cum mulți scriitori știu, cu cât scrii mai mult, au atât scrii mai bine.

--

--